Întâlnirea anuală a profesorilor de limba germană din școlile DSD din România

Print

În perioada 4 – 7 septembrie a avut loc pentru prima oară la Iași întâlnirea anuală a profesorilor de limba germană din școlile DSD din România și a lectorilor străini implicați în program. Evenimentul a fost deschis joi, 5 septembrie printr-o întâlnire oficială la Primaria Iași, în impresionanta sală „Vasile Pogor” și în prezența domnului viceprimar Radu Botez. Cu această ocazie s-au organizat seminarii pe diferite teme didactice, organizate de coodonatorii de program la nivel național, care s-au desfășurat la Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri” și la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Din partea ministerului au participat la aceste evenimente domnul Sorin Giurumescu și domnul Alexandru Szepesi.
La acest eveniment au participat 40 de profesori de limba germană și 30 de elevi de la diferite școli DSD din țară, întrucât în cadrul aceleiași întalnire a avut loc și faza finală a concursului de creație în limba germană „Meșteșuguri vechi – drumuri noi”. 15 echipe au prezentat filme realizate de ei despre un meștesug din zona de origine și modul în care acesta reușesc să supraviețuiască în condițiile de marketing de astăzi. Prezentarea și jurizarea proiectelor a avut loc vineri, 6 septembrie în Sala de Festivități a Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri”. Premierea a avut loc a doua zi, sâmbătă 7 septembrie în curtea Colegiului Național ”Mihai Eminescu”: câștigatorii anului acesta au fost echipa din Suceava.

În același cadru festiv a avut loc acordarea diplomelor DSD 1 pentru elevii de la cele trei școli DSD din Iași: Liceul Teoretic „Vasile Alecsandri”, Colegiul Național „Mihai Eminescu” și Colegiul Național. Anul acesta a fost un an deosebit, întrucât s-a obtinut o promovabilitate de 100%. Diplomele au fost înmânate de către domnul profesor Joachim Ferneding, coordonatorul programului DSD din Iași alături de colegii săi: Viorica Prisacariu (Liceul Teoretic Vasile Alecsandri), Constantin Cârciu (Colegiul Național) și Lucian Țurcaș și Roxana Cornea (Colegiul Național Mihai Eminescu). Organizarea întregului eveniment a fost posibilă doar cu sprijinul domnilor directori Gheorghita Nistor (Liceul Teoretic Vasile Alecsandri) și Gabriela Sandulescu (Colegiul National Mihai Eminescu).

 

Diplomele DSD1

IMG_20190905_171330.jpgIMG_20190905_170442.jpgIMG_20190905_171545.jpgthumbnail_IMG_5563.jpgDSC_0883.JPGDSC_0590.JPG

 

7 December 2019

Pagină realizată de Gabriela Cătălina Cojocaru
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi - ROMANIA
Str. C. Negri nr. 50, 700071
Tel. 0040332/418760 (secretariat); Tel. 0040232/218241 (director); Fax. 0040232/218240;
E-mail: vasile_alecsandri_iasi@yahoo.com
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi Str. C. Negri nr. 50. Hostgator coupon - All rights reserved.