Cupa Liceelor - 2018

Print

În Marea Finală a emisiunii-concurs „Cupa Liceelor”, care a avut loc miercuri, 12 decembrie 2018, echipajul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, format din elevii: Coroamă Ioan, Enache Cezar, Panainte Alexandru, Samson Ioana, Turcu Denisa și coordonat de dna prof. Cristina Vameșu, s-a întâlnit cu reprezentanții Liceului Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași. Cu un total de 60 de puncte, echipajul liceului nostru a câștigat competiția finală și premiul I!

Concursul a cuprins probe de cultura generală, artistică, sportivă, de cooking și beauty, ce au îmbinat spiritul de competiție cu cel de cooperare și au oferit un context favorabil pentru exersarea abilităților de viață independentă şi autonomie personală. La reușita momentelor artistice au contribuit și actuali sau foști elevi ai școlii, precum și corul AlecsIs, sub îndrumarea dnei prof. Silvia Coșarcă. Pe tot parcursul desfășurării competiției, echipa liceului a fost susținută de o galerie inimoasă și spectaculoasă, ce a contribuit decisiv la succesul obținut. Felicitări tuturor pentru demonstrația de implicare, entuziasm și spirit de echipă!

Ioana Samson, elevă în clasa a XII-a E: „Consider că experiența emisiunii-concurs Cupa Liceelor a reprezentat o treaptă e evoluției mele personale. Cu ajutorul acestei emisiuni mi-am consolidat spiritul oratoric, am descoperit o capacitate de a face față provocărilor din diferite domenii, am învățat să lucrez sub presiune și am avut ocazia să creez o relație deosebită de prietenie cu membrii echipei din care am făcut parte.”

Cezar Enache, elev în clasa a XII-a E: „Pentru mine, experiența de la emisiunea Cupa Liceelor a reprezentat un mijloc prin intermediul căruia am avut oportunitatea să îmi valorific cunoștințele de cultură generală, îmbunătățindu-mi, deopotrivă, abilitățile practice și oratorice. Mai mult decât atât, concursul propriu-zis a fost însoțit de emoții, de pregătiri intense și, nu în ultimul rând, de omniprezenta galerie, care a fost alaturi de noi ediție de ediție. În încheiere, doresc să subliniez faptul că acest concurs mi-a cristalizat spiritul competitiv, m-a ajutat să îmi dezvolt aptitudinile de colaborare și lucru în echipă și, nu în ultimul rând, mi-a demonstrat că sunt înconjurat de elevi și profesori de excepție.”

7

8

 

Etapa semifinală

În etapa semifinalelor emisiunii-concurs „Cupa Liceelor”, care a avut loc marți, 30 octombrie 2018, echipajul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, format din elevii: Coroamă Ioan, Enache Cezar, Panainte Alexandru, Samson Ioana, Turcu Denisa și coordonat de dna prof. Cristina Vameșu, a întâlnit echipajul Colegiului Agricol și de Industrie Alimentară „Vasile Adamachi” Iași.

Cu un total de 60 de puncte, echipajul liceului nostru a câștigat și această etapă, calificându-se în finala marea competiției!

 5

6

 

https://www.facebook.com/Antena1Moldova/videos/363090621090523/

Etapa sferturi de finală

Echipajul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, format din elevii: Coroamă Ioan, Enache Cezar, Panainte Alexandru, Samson Ioana, Turcu Denisa și coordonat de dna prof. Cristina Vameșu, a participat marți, 2 octombrie 2018, la etapa sferturilor de finală a emisiunii-concurs „Cupa Liceelor”, în care a întâlnit echipajul Liceului Tehnologic Economic de Turism Iași.

Concursul a cuprins probe de cultura generală, artistică, sportivă, de cooking și beauty. Atmosfera de competiție a fost susținută de galeria Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, considerată de organizatori ca fiind cea mai numeroasă și spectaculoasă galerie de pe platoul de filmare. Alături de galerie, un rol important l-a avut corul AlecsIs, sub îndrumarea dnei prof. Silvia Coșarcă, care a contribuit la reușita momentului artistic.

Cu un total de 70 de puncte, echipajul liceului nostru a câștigat competiția și s-a calificat în semifinale!

https://www.facebook.com/Antena1Moldova/videos/2013035402093115/

 

3

4

 

Etapa preliminară

Echipajul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” Iași, format din elevii: Coroamă Ioan, Enache Cezar, Samson Ioana, Șorcaru Alexandru, Turcu Denisa și coordonat de dna prof. Cristina Vameșu, a participat marți, 12 iunie 2018, la etapa preliminară a emisiunii-concurs „Cupa Liceelor”, în care a întâlnit echipajul Liceului Teoretic „Al. I. Cuza” Iași. 

Concursul a cuprins probe de cultura generală, artistică, sportivă, de cooking și beauty. Cu un total de 60 de puncte, echipajul liceului nostru a câștigat competiția și s-a calificat în etapa sferturilor de finală!

Puteți urmări înregistrarea emisiunii, pe pagina de facebook a postului TV Antena 1 Moldova: 

https://www.facebook.com/Antena1Moldova/videos/885572501627792/

1

2

 

23 January 2019

Pagină realizată de Gabriela Cătălina Cojocaru
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi - ROMANIA
Str. C. Negri nr. 50, 700071
Tel. 0040332/418760 (secretariat); Tel. 0040232/218241 (director); Fax. 0040232/218240;
E-mail: vasile_alecsandri_iasi@yahoo.com
Liceul Teoretic "Vasile Alecsandri" Iasi Str. C. Negri nr. 50. Hostgator coupon - All rights reserved.